Conferinţă dedicată tinerilor, la Botoşani
Duminică, 14 decembrie 2014, la sediul Protopopiatului Botoşani a avut loc conferinţa cu tema „Păstrarea fecioriei până la căsătorie - premisa unei familii puternice“, organizată de ATOR - filiala Botoşani şi susţinută de d-l Claudiu Bălan, preşedintele Asociaţiei „Ortodoxia tinerilor“ şi al site-ului cu acelaşi nume.
Conferinţa s-a adresat cu precădere tinerilor, fiind abordată problematica familiei în contextual actual, pornografia ca izvor de patimi şi efectele ei asupra sănătăţii familiei şi păstrarea fecioriei ca atu pentru realizarea pe plan marital şi familial.
Invitatul conferinţei a punctat mai multe aspecte, dintre care amintim următoarele: porunca din decalog „Să nu fii desfrânat!“ nu are neapărat un scop restrictiv, ci mai degrabă rolul de a-l ţine pe om în libertate, de a-l proteja de urmările nefaste ce decurg în urma săvârşirii păcatului; actul sexual are ca scop unirea şi apropierea soţilor în vederea depăşirii ispitelor şi a obstacolelor vieţii de familie; pornografia şi păcatele săvârşite în acest sens înainte de căsătorie afectează grav şi ireversibil, dacă nu există pocăinţă sinceră, relaţiile ulterioare din cadrul familiei; familia sănătoasă este celula de bază a societăţii, pe care o putem numi „ultimul bastion“; în familie omul învaţă jertfa, iubirea, ascultarea, ea fiind un chip în miniatură al marii societăţi şi al Bisericii.
Mulţumim pe această cale tuturor celor care au susţinut realizarea conferinţei, precum şi Protopopiatului Botoşani. (Pr. Mihai Marian Macuc - coordonator ATOR Botoşani)