Conferință despre cinstirea Sfântului Ștefan în tradiția siriacă

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 22 Mai 2025

La Timișoara a avut loc luni, 19 mai, conferința „Din Ierusalim la Edessa și Nisibis. Cinstirea Sfântului Martir și Arhidiacon Ștefan în tradiția siriacă”, susținută de dr. habil. Cătălin-Ștefan Popa, cercetător la Academia Română. Evenimentul s-a desfășurat în Aula ICAM, un spațiu al Universității de Vest, în prezența unui public format din teologi, filologi, istorici și studenți. Conferința a fost moderată de pr. lect. dr. Nichifor Tănase și a fost organizată în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei și Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Uni­versității de Vest din Timișoara.

În cadrul întâlnirii, invitatul a abordat tema cinstirii Sfântului Ștefan, primul martir creștin, în tradiția siriacă, o ramură esențială a creș­tinismului oriental. Dr. habil. Cătălin-Ștefan Popa a evidențiat modul în care s-au transmis textele și omiliile dedicate arhidiaconului Ștefan în limbile siriace, precum și legăturile acestora cu centrele religioase din Edessa și Nisibis.

În cadrul conferinței, a fost prezentată revista științifică „The Syriac Annals of the Romanian Academy (SARA)”, o publicație unică în Europa Centrală și de Est, dedicată în întregime studiilor siriace. Au fost lansate două numere recent apărute ale revistei - nr. 3 (2023) și nr. 4 (2024).

Dr. habil. Cătălin-Ștefan Popa este cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române și cadru didactic asociat la universități din Germania și Austria. A studiat teologia la Göttingen și Graz și este fondatorul revistei SARA, care promovează cercetarea manuscriselor siriace și a patrimoniului creștin oriental în România.