Conferință despre muzica românească în perioada Junimii
La Muzeul „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași se va desfășura mâine, 26 martie 2024, de la ora 17:00, conferința cu tema „Secvențe din istoria muzicii românești. Junimiștii și muzica”, găzduită în saloanele unde aveau loc faimoasele ședințe junimiste din casa „cu ferestrele toate luminate”.
Activitatea, organizată pentru a celebra „Ziua Muzeului «Vasile Pogor» - Casa Junimii”, o are ca invitată pe conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, care va vorbi publicului despre specificul muzical al secolului al 19-lea, conturând practicile din saloanele boierești ale vremii și evidențiind interesul muzicienilor străini pentru muzica națională. Muzica (pian) va fi asigurată de conf. univ. dr. Cristina Andra Răducanu de la aceeaşi universitate ieșeană, informează site-ul muzeulliteraturiiiasi.ro.
Pentru a fi accesibil tuturor celor interesați, evenimentul de la Casa Junimii din Iași va fi transmis în direct și online pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale Muzeului Național al Literaturii Române Iași.