Conferinţă despre naşterea naturală la Tomis
La Curtea Brâncovenească din Constanţa se va desfăşura joi, 3 martie, la ora 18:00, conferinţa "Naşterea naturală - o poveste de dragoste între mamă şi copil", care va fi susţinută de Liliana Tudose, asistent neonatolog, educator prenatal acreditat internaţional Lamaze şi consilier în alăptare IBLC. Va mai participa Floarea Damaschin, doctor în ştiinţe medicale şi conferenţiară la Catedra de alimentaţie, ecologie şi igienă a Facultăţii "Ovidius" din Constanţa. Intrarea este liberă. (I.B.)