Conferinţă despre rolul icoanei, la München
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania, filiala München, organizează duminica, 1 august, în Capela "Sfântul Siluan" a Centrului Bisericesc Român Ortodox din München, o conferinţă despre importanţa icoanei în societatea contemporană.
Evenimentul va începe la ora 18:00 cu slujba Vecerniei şi face parte din seria de întâlniri organizate de ATORG-München. Mai multe detalii despre eveniment ne-a oferit Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, care este şi preşedintele asociaţiei: "La propunerea Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Germania-filiala München, vom avea o întâlnire în cadrul căreia se va vorbi despre icoană. Maica Onufria Sparcea de la Centrul episcopal va vorbi despre istoria icoanei şi despre modul în care se realizează, iar teologul Ovidiu Sechel va prezenta icoana Schimbării la Faţă, deoarece suntem în apropierea acestei sărbători. Ne-am gândit la acest lucru deoarece trăim într-o lume a informaţiei vizuale şi audio, în care imaginea are un impact foarte mare asupra oamenilor. În acest context, trebuie să conştientizăm şi impactul imaginii religioase sau icoanei şi importanţa ca ea să fie realizată după norme ortodoxe, să transmită o informaţie care să-l ducă pe cel care o priveşte la o raportare sentimentală corectă faţă de sfinţii reprezentaţi în ea. În icoană, noi vedem chipul lui Dumnezeu, chipul sfinţilor şi chipul nostru, aşa cum suntem chemaţi să devenim, pentru că prin icoană înţelegem chemarea noastră ca oameni la a trăi asemeni lui Dumnezeu şi sfinţilor. Din acest motiv am ales această temă, pentru ca tinerii să poată înţelege cât mai bine icoana şi rostul ei în Biserica Ortodoxă." ATORG-München organizează periodic şi un cerc biblic, în care oferă răspunsuri la întrebările tinerilor ortodocşi români din oraşul amintit. În cadrul întâlnirii sunt supuse dezbaterii o temă aleasă în prealabil şi un citat corespunzător din Sfânta Scriptură. În prima parte a întâlnirii, cei prezenţi citesc împreună pasajul din Biblie şi lămuresc întrebările pe text, iar în a doua parte, "îndrumătorul" întâlnirii susţine o prelegere, după care urmează discuţii cu tinerii. Tinerii ortodocşi români din Germania se întâlnesc de două ori pe an ca să discute pe o temă actuală şi să se cunoască mai bine. Ultima întâlnire a avut loc la Tübingen, în perioada 30-31 ianuarie, tema fiind "Comunitate şi Comuniune". Următoarea întâlnire va avea loc în perioada 14-15 octombrie anul acesta la München.