Conferinţă despre Taina Cununiei în Protopopiatul Arad

Data: 27 Noiembrie 2010

Consfătuirea preoţilor din municipiul Arad, întruniţi în cadrul Cercului pastoral-misionar Arad I, s-a desfăşurat joi, 25 noiembrie, în biserica cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a Parohiei Aradul Nou, sub coordonarea preoţilor Ioan Tulcan şi Emil Roman. Tema supusă dezbaterii a fost "Sacralitatea Cununiei şi sfinţirea familiei" şi a fost prezentată de gazda întrunirii, părintele Simion Fărcuţ, parohul Bisericii Aradul Nou. În cadrul dezbaterii au fost prezentate aspectele doctrinare şi canonice ale Tainei Sfintei Cununii, ca premisă de abordare şi analiză a realităţilor actuale, a posibilităţii identificării şi aplicării măsurilor pastoral-misionare de întărire a sfinţeniei vieţii familiei. Pornind de la constatarea faptului că tinerii care se unesc în cadrul Sfintei Cununii nu au totdeauna o percepţie corectă despre sfinţenia Tainei, că de multe ori nu există o comunicare premaritală între aceştia, iar preotul care îi cunună, de asemenea, şi având în vedere faptul că uneori tinerii miri socotesc Cununia doar o formalitate sau un ceremonial, preoţii prezenţi şi-au împărtăşit experienţe pastorale, căutând soluţii de rezolvare a unor situaţii speciale. S-a pus accent pe identificarea acelor situaţii care contravin sfintelor rânduieli şi analizarea lor, spre a putea stabili o rezolvare uniformă la toate parohiile. În cadrul întrunirii preoţeşti s-a pus şi problema uniformizării modului de săvârşire a slujbei Sfintei Cununii, astfel încât să nu existe diferenţe între felul în care se săvârşeşte Cununia în diferite parohii.

Discuţiile au fost antrenante şi de un real folos şi vor fi aprofundate, mai ales datorită faptului că se desfăşoară în contextul proclamării anului 2011 de către Sfântul Sinod ca an al Tainei Botezului şi al Tainei Cununiei. În partea a doua au fost abordate şi alte probleme legate de familia creştină şi de responsabilităţile ce decurg din întemeierea ei. (pr. Vasile Pop)