Conferință despre viața primei comunități creștine din Ierusalim, de Ziua Bibliei
Luni, 13 noiembrie, de Ziua Bibliei, în sala festivă a Centrului eparhial s-a desfășurat seminarul biblic cu tema „Viața primei comunități creștine de la Ierusalim potrivit textului din Fapte 2, 41 - 5, 42”, susținut de pr. lect. dr. Marian Vild, prodecan la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. La această conferință au fost prezenți preoți consilieri, preoți profesori și studenți teologi de la Departamentul de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, dar și timișoreni dornici de a afla modul în care L-au trăit pe Hristos primii creștini din Ierusalim, precum și despre dimensiunile vieții comunitare din Biserica primară. În acest sens, părintele profesor, pe lângă faptul că a realizat o incursiune în istoria Bisericii din primul secol, explicând în detaliu versetul 42 al capitolului 2 din Faptele Apostolilor, în care se spune că primii credincioși „stăruiau în învățătura Apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni”, a arătat că Sfânta Scriptură este, în orice context istoric, paradigma conviețuirii fraterne dintre creștini.