Conferință duhovnicească în Postul Mare, la Brașov
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a susținut luni, 25 martie, o conferință cu tema „Călători cu Hristos prin rânduielile liturgice ale Postului Mare”, la Brașov. Evenimentul a fost organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR), filiala Brașov, și deschide seria de evenimente din perioada Postului Mare.
Conferința cu tema „Călători cu Hristos prin rânduielile liturgice ale Postului Mare”, susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a avut loc la Facultatea de Silvicultură din Brașov, la invitația Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR), filiala Brașov. Au fost prezenți tineri, preoți și credincioși din oraș, iar moderator a fost pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu, alături de care s-a aflat protopopul de Brașov, Dănuț Gheorghe Benga.
În prelegerea sa, Părintele Mitropolit Laurențiu a vorbit despre urcușul duhovnicesc din perioada Postului Mare la care sunt chemați toți credincioșii, despre popasurile duhovnicești din fiecare duminică a Triodului și despre rânduielile liturgice deosebite dinaintea marelui praznic al Învierii Domnului.
„Bucuria praznicului Bunei Vestiri am împărtășit-o și cu tinerii din ASCOR Brașov și cu credincioșii din oraș, încercând să facem un pelerinaj spre Înviere prin Postul Mare și prin rânduielile Bisericii. Este o perioadă deosebită în care trebuie să călătorim prin post și rugăciune și fapte bune, împreună cu Hristos în cadrul Bisericii și prin rânduielile Bisericii, în așa fel încât să dobândim sănătate trupească și sufletească și să ne îmbogățim, așa cum ne-a chemat Mântuitorul Hristos să ne adunăm comori în cer, să ne îmbogățim în Dumnezeu. Am încercat să împărtășim aceste momente spirituale din perioada Postului Mare, cu temele din fiecare duminică și mai ales cu urcușul duhovnicesc din Săptămâna Mare, toate în așteptarea marelui praznic al Învierii Domnului”, a spus ierarhul.
În a doua parte a conferinței, ierarhul a răspuns la întrebările venite din partea celor prezenți. Conferința a deschis șirul evenimentelor pe care ASCOR Brașov le-a pregătit pentru perioada Postului Mare.
„Pentru noi a fost o bucurie foarte mare să-l avem în mijlocul nostru pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu. Noi, în fiecare post dinaintea Crăciunului și Paștelui, organizăm conferințe duhovnicești, iar în această după-amiază am deschis șirul conferințelor din acest post. Vom mai avea încă patru conferințe, în fiecare duminică. Următoarea conferință va avea loc pe 31 martie cu părintele profesor Irimie Marga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, iar pe 7 aprilie vom avea ca invitați câțiva călugări de la Muntele Athos. Pe 14 aprilie îl vom avea printre noi pe părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului. Pe lângă conferințe, avem și alte activități, cum ar fi excursiile la mănăstiri, agape, plimbări și tabere”, a spus președintele ASCOR Brașov, Elena Ioniță.