Conferinţă duhovnicească la Alba Iulia
Arhiepiscopia Alba Iulia organizează, azi, 27 noiembrie, de la ora 18:00, în Aula Mare a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, conferinţa "Refuzul lui Dumnezeu! O perspectivă biblică", la care participă ca invitat special pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Conferinţa abordează relaţia omului cu Dumnezeu, în cadrul căreia fiecare aduce şi primeşte ceva. Care sunt aceste contribuţii, drumurile deschise de om şi închise, pedagogic, de Dumnezeu, precum şi atitudinea omului faţă de felul în care acţionează Dumnezeu – sunt aspecte ce vor fi discutate în cadrul evenimentului.