Conferinţă duhovnicească la Biserica „Sfântul Toma“ din Iaşi

Data: 20 Aprilie 2013

La Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun va avea loc mâine seară, de la ora 17:00, o conferinţă duhovnicească prilejuită de perioada Postului Mare. Arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, va susţine o prelegere cu titlul „Biserica, mijloc de mântuire prin Sfintele Taine“. „La conferinţă vor mai participa preoţi de la parohiile învecinate. La acest eveniment ne vom bucura şi de un repertoriu al Corului «Apostolii» al preoţilor Protopopiatului Iaşi 1. Îi aşteptăm în primul rând la această manifestare pe credincioşii şi tinerii parohiei noastre, dar şi pe cei din oraşul Iaşi. De asemenea, îi aşteptăm pe elevii şi profesorii şcolilor din parohia noastră. În anii precedenţi, cadrele didactice s-au implicat în discuţiile purtate în cadrul întâlnirilor. Nădăjduim ca această conferinţă să fie o reuşită, pentru că oamenii sunt interesaţi mai ales în această perioadă să cunoască din tainele mântuirii sufletelor lor“, a spus pr. paroh Toma Gradinaciuc, care este şi protopop al Protopopiatului Iaşi 1. 

Conferinţa face parte din programul cultural-misionar „Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii veşnice“, derulat din anul 2005 în parohia „Sfântul Toma“ din Iaşi. Acest program se concretizează în Postul Mare şi în Postul Crăciunului, când se organizează o conferinţă pe o anumită temă. (C. Ciofu)