Conferinţă duhovnicească pentru tinerii reşiţeni

Un articol de: Pr. Nicolae Codrea - 02 Noiembrie 2012

Sala mare de conferinţe a Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa a fost joi, 1 noiembrie, gazda conferinţei religioase "Tinerii în Hristos şi în Biserică. Provocările tineretului la adresa Bisericii", susţinută de către pr. conf. dr. Constantin Necula, profesor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu. După susţinerea conferinţei a urmat o sesiune de întrebări ale tinerilor cu privire la tema prezentată. La eveniment au participat Liubiţa Raichici, managerul Direcţiei de Cultură Caraş-Severin, conducerea casei de cultură, preoţi, profesori, numeroşi credincioşi şi credincioase, precum şi tineri elevi şi studenţi din municipiul Reşiţa. Conferinţa religioasă a fost organizată de către Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, în colaborare cu Protopopiatul Reşiţa, în cadrul manifestărilor culturale "Reşiţa în zece dimensiuni". Pr. prof. Constantin Necula este unul dintre părinţii de mare anvergură pastoral-misionară de care Biserica noastră se bucură în momentul de faţă.