Conferință duhovnicească susținută de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a susținut marți, 16 aprilie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, o conferință intitulată „Biserica, spital duhovnicesc”. Evenimentul a avut loc în Aula „George Emil Palade” a universității ieșene, în prezența a numeroși studenți și profesori.
Conferința a fost susținută la invitația UMF Iași și reprezintă o reflecție asupra rolului Bisericii în vindecarea și îngrijirea sufletului uman.
În cadrul prelegerii sale, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a afirmat că Biserica îl vede pe Dumnezeu în calitatea Lui de doctor și tămăduitor: „Dumnezeu are putere tămăduitoare și istoria aduce atâtea mărturii pentru aceasta. Dar nu este acesta Dumnezeu în postura Lui de tămăduitor. Biserica îl vede pe Dumnezeu în calitatea Lui de doctor și tămăduitor. În perioada Postului Mare insistăm foarte mult pe această sintagmă «Dumnezeu, doctor și tămăduitor al trupurilor și al sufletelor noastre». Are această calitate, pentru că El ia asupra Sa suferința oamenilor. Acesta este Dumnezeul pe care creștinul adevărat încearcă să îl aibă în inima sa: Un Dumnezeu care coboară, nu așteaptă ca omul să urce la El; Un Dumnezeu care ia chip de om; Un Dumnezeu care Se confruntă cu problema suferinței, pentru că Și-o asumă, care Se confruntă cu puterea răului, pentru că a viețuit în contact cu acesta; Un Dumnezeu care este extrem de sensibil pentru durerea umană; Un Dumnezeu definit prin sensibilitate, prin subțirimea dragostei Sale”.
Acest eveniment a reprezentat o oportunitate unică pentru studenți, cadre didactice, dar și pentru toți cei interesați să descopere partea duhovnicească a actului medical.