Conferinţă în Arhiepiscopia Râmnicului
Preoţii din Protoieria Horezu s-au întâlnit recent în cadrul ultimei conferinţe pastoral-misionare de primăvară din Arhiepiscopia Râmnicului, dedicată Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. Întrunirea a debutat cu Sfânta Liturghie şi cu slujba de Te Deum săvârşite în Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din incinta Protoieriei Horezu de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi a Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Lucrările conferinţei s-au desfăşurat în sala de şedinţe a protopopiatului, sub preşedinţia IPS Gherasim, care le-a vorbit preoţilor prezenţi despre importanţa pastoral-misionară a Tainei Sfântului Botez, rolul social-comunitar şi implicaţiile ei în înnoirea spiritualităţii contemporane. Preoţii desemnaţi au prezentat referate cu tema "Taina Sfântului Botez", arătând locul special pe care îl ocupă Botezul în viaţa Bisericii Ortodoxe. De asemenea, au fost reliefate principalele învăţături patristice despre Taina Sfântului Botez, precum şi receptarea ei în realitatea contemporană. Partea a doua a conferinţei a fost marcată de analizarea problemelor curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative care există în parohiile din cuprinsul Protopopiatului Horezu. În încheiere, PS Emilian Lovişteanul a reliefat elementele simbolice desprinse din prelegerile prezentate. (Arhid. Ioan Liviu Găman)