Conferinţă în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi la München

Data: 30 Ianuarie 2013

Institutul de Teologie Ortodoxă din München şi-a sărbătorit ieri ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. În ajunul hramului, profesorii şi studenţii institutului, clerul şi credincioşii comunităţilor ortodoxe din München au participat la Vecernia sărbătorii în biserica greacă Salvatorkirche. În continuarea Vecerniei, Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, a susţinut conferinţa „Aspecte ale paternităţii duhovniceşti la Sfântul Vasile cel Mare“.