Conferinţă în Protopopiatul Slobozia
În Protopopiatul Slobozia din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a avut loc la începutul acestei săptămâni conferinţa pastoral-misionară de toamnă cu preoţii şi diaconii din cadrul protopopiatului. La întâlnirea cu tema "Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română" a participat şi Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Preasfinţia Sa a participat şi la slujba de Te Deum din Biserica "Sfântul Prooroc Ilie" din oraşul Slobozia. După slujba de binecuvântare a avut loc conferinţa pastoral-misionară. Preoţii desemnaţi au prezentat referate despre tema propusă, iar la final a avut loc o sesiune de discuţie liberă. "În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Vincenţiu a vorbit despre suferinţa omniprezentă în societatea noastră, despre faptul că îngrijirea bolnavilor nu se reduce doar la tratamentul medical, ci toată lucrarea liturgică, catehetică şi pastorală a Bisericii noastre este o lucrare de vindecare, de păstrare şi de recuperare, când e cazul, a sănătăţii sufletului şi trupului, a sănătăţii persoanei şi a comunităţii", informează Biroul de presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. (M.N.)