Conferință internaţională despre erezii și false religii la Corint
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Ieronim al 2‑lea, Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Grecii, cu sprijinul Mitropoliei de Corint, în acest oraș apostolic, în care comunitatea creștină a fost întemeiată de Sfântul Apostol Pavel, se desfășoară în perioada 3‑5 noiembrie 2026 cea de‑a 36‑a ediție a Conferinței panortodoxe despre erezii și false religii.
Tema conferinței din acest an este „Magie, ghicire, astrologie și prezicerea viitorului”, iar Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, este reprezentată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria.
Președintele Comisiei sinodale despre erezii, dar și al Conferinței panortodoxe din acest an este Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul de Pireu, iar organizatorul ei, de la începuturi și până în prezent, este părintele Kiriakos Tsuros, secretarul aceleiași Comisii sinodale din cadrul Bisericii Ortodoxe a Greciei.
Din partea celorlalte Biserici Ortodoxe autocefale surori participă IPS Părinte Mitropolit Kirilos de Ierapitnis și Sitia, reprezentând Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol; IPS Părinte Gheorghios, Mitropolit de Guineea, reprezentând Patriarhia Alexandriei şi a Întregii Africi; arhimandritul Porfirios Gheorghi, din partea Patriarhiei Antiohiei şi a Întregului Orient; arhimandritul Ieronimos, din partea Patriarhiei Ierusalimului; Episcopul‑vicar patriarhal Dositei de Lublijana, din partea Patriarhiei Serbiei; Mitropolitul Grigorios de Vratsa, din partea Patriarhiei Bulgariei; protopresbiterul Kiriakos Kiriakou, din partea Bisericii Ortodoxe a Ciprului; protopresbiterul Kiriakos Tsuros, din partea Bisericii Ortodoxe a Greciei; profesorul Gheorghios Betleikos, din partea Bisericii Ortodoxe a Poloniei, și protopresbiterul Ioanis Merkuris, din partea Bisericii Ortodoxe a Albaniei. Au luat parte, de asemenea, și mai mulți mitropoliți greci: Mitropolitul Pavlos de Corint, Mitropolitul Serafim de Kitira și Mitropolitul Serafim de Pireu, care fac parte și din Comisia sinodală referitoare la erezii, și alți ierarhi. De asemenea, la fel ca și la edițiile precedente, au participat clerici din majoritatea mitropoliilor din Biserica Greciei.
Evenimentul a început marți, 3 noiembrie 2026, la Centrul de conferințe „Sfântul Apostol Pavel” al Mitropoliei de Corint, aflat în apropierea vechii cetăţi, cu o slujbă de binecuvântare a lucrărilor conferinței, săvârșită de IPS Părinte Kirilos de Ierapitnis și Sitia.
După cuvântul de bun-venit și de mulțumire al Mitropolitului Pavlos de Corint, adresat Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, care a ales Mitropolia Corintului pentru conferința panortodoxă din acest an, și tuturor participanților, a urmat, rând pe rând, prezentarea mesajelor trimise din partea Bisericilor Ortodoxe autocefale surori.
Primarul Corintului, Nikolaos Stavrelis, și‑a exprimat recunoștința și onoarea de a fi gazda acestui eveniment și de a primi atâția reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe autocefale surori, care au răspuns invitației adresate, venind în orașul apostolic al Corintului. Un cuvânt de salut a adresat și Maria-Eleni Soukouli-Viliali, subsecretar de stat în Ministerul Mediului și Energiei din Grecia, originară din Corint.
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Biserica Ortodoxă și provocările pseudo‑spiritualității contemporane”, a fost citit de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.
Mitropolitul Serafim de Pireu a prezentat un bogat cuvânt teologic despre actualitatea, importanța și semnificația acestor teme pentru Biserica Ortodoxă și pentru credincioșii ei și a declarat deschise lucrările Conferinței panortodoxe din acest an.
În continuare, prof. dr. Tomas Ioanidis, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena, a prezentat un referat despre apocrifism (religiile de misterii sau ezoterice) și referințele biblice la acesta. El a răspuns și întrebărilor adresate din partea participanților, referitoare la cum pot clericii să facă față provocărilor foarte intense ale astrologiei, magiei și ghicirii, care, din păcate, afectează și pe credincioșii practicanți.
Conferinţa se va încheia joi, 5 noiembrie, cu un mesaj comun al participanților, cuprinzând concluziile acestei întâlniri de lucru, care va fi trimis Sfântului Sinod al Bisericii Greciei și celorlalte Biserici Ortodoxe autocefale surori, ne‑a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.