Conferință internațională despre violența asupra femeilor

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 26 Noiembrie 2025

Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în perioada 26-28 noiembrie 2025, ediția a VII-a a Conferinței Inter­na­ționale „Violența asupra femeilor. Ipostaze. Explicații. Inter­ven­ții”, eveniment academic dedicat analizei multidimensionale a fenomenului violenței asupra femeilor, cu accent pe caracterul său structural, pe mecanismele etiologice și pe necesitatea unor strategii integrate de inter­venție institu­țională și comuni­tară.

Deschiderea oficială va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a UAIC, în 27 noiembrie 2025, iar programul științific va include abordări referitoare la dinamica violenței domestice, cu examinarea tranziției de la statutul de victimă la cel de agresor, la efectele exercitate de mediul digital asupra vulnerabilității femeilor, la transformările fenomenului în perioada post-pandemică, precum și la func­ția educației în reducerea comportamentelor violente, potrivit infor­mațiilor publicate pe site-ul uaic.ro. Informații deta­-li­­ate legate de program și partici­pare sunt dis­po­nibile la adresa fssp.uaic.ro.