Conferinţă internaţională la Craiova
Facultatea de Teologie din Craiova a organizat în zilele de joi şi vineri, 8-9 iunie, Simpozionul internaţional cu tema „Martiri şi mărturisitori ai dreptei credinţe din perioada 1948-1989”. Evenimentul a făcut parte din conferinţa „Politică. Diplomaţie. Cultură”, organizată de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.
Dedicat anului omagial 2017, al „martirilor şi mărturisitorilor din temniţele comuniste”, iniţiativa academică a Facultăţii de Teologie din Craiova a adus laolaltă profesori, istorici şi specialişti din ţară şi străinătate. Prezentările referatelor, dezbaterile şi luările de cuvânt au avut loc la Centrul de restaurare, conservare şi vizualizare, din strada Brestei nr. 24.
„Martiriul nu este o instituţie, ci este o înălţime spirituală a celor credincioşi”
Lucrările Simpozionului „Martiri şi mărturisitori ai dreptei credinţe din perioada 1948-1989” s-au desfăşurat în Aula „Nestor Vornicescu” a Centrului, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În cuvântul de binecuvântare transmis participanţilor, IPS Părinte Irineu a evidenţiat importanţa temei pentru viaţa Bisericii Ortodoxe. „Mântuitorul Iisus Hristos a spus ucenicilor Săi că cei care vor să trăiască cucernic, sau cei care vor să mărturisească Adevărul, aceia vor fi prigoniţi. Este un lucru ştiut că venirea Cuvântului lui Dumnezeu în lume a separat lumea în două, fără să o risipească. În primul rând a chemat pe toţi cei care vor să moştenească Împărăţia cerurilor, iar cei care au refuzat aceasta s-au poziţionat pe alte traiectorii şi au luat o altă cale, aceea a lumii şi a păcatului. De aceea, Mântuitorul spune: «Pe voi lumea nu vă iubeşte, după cum nici pe Mine nu M-a iubit». Mai aflăm că focul acesta pe care Mântuitorul l-a adus pe pământ este însuşit şi aşezat de fiecare dintre oameni într-o parte tainică a sufletului. Prin Sfinţii Apostoli se continuă asuprirea Bisericii, atingând punctul culminant în persecuţiile împăraţilor romani. Care era motivul? Lupta împotriva întunericului, a domniilor şi stăpâniilor acestui veac. De aici se naşte martirul, ca mărturisitor al credinţei, ca persoană care trăieşte credinţa. Nu toţi cei care au fost botezaţi în epoca primară a Bisericii au devenit martiri. Prin urmare, martiriul nu este o instituţie, ci este o înălţime spirituală a celor credincioşi, care au atins anumite etape duhovniceşti”, a spus IPS Părinte Irineu. În continuare, Mitropolitul Olteniei a felicitat pe organizatori pentru iniţiativa academică, adresând îndemnul ca „lucrarea mărturisitoare să continue... întrucât trebuie să luptăm permanent împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi, împotriva patimii şi a păcatului. Trebuie să fim conştienţi de această luptă şi, de asemenea, trebuie să ne opunem permanent păcatului, luptând «până la sânge», cum spune Sfântul Apostol Pavel. Înţelegem de aici că trebuie să ne jertfim în aşa fel încât Dumnezeu să primească jertfa noastră şi să ne alăture sfinţilor mucenici. Este bine să ne aducem aminte de aceşti sfinţi, de aceşti luptători şi mărturisitori ai credinţei ortodoxe din temniţele comuniste, pentru ca prin exemplul lor să ne întărim în lupta noastră duhovnicească de astăzi”, a conchis IPS Părinte Irineu.
Tot în deschiderea evenimentului au fost invitaţi să ia cuvântul doi membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Ion Fota şi Augustin Pop, care au vorbit despre experienţele trăite în perioada grea a prigoanei ateiste. „Doar Dumnezeu a fost cel care ne-a ajutat să scăpăm cu viaţă. Atunci, ca şi acum, Biserica şi credinţa sunt singurele valori care pot salva această ţară, care ne pot conduce pe drumul cel bun”, a spus dl Augustin Pop.
Participanţi de seamă
Printre cei care vor prezenta prelegeri îi amintim pe: pr. conf. dr. Octavian Moșin, Universitatea de Stat a Republicii Moldova, cu tema: „Martiri și mărturisitori basarabeni din a doua jumătate a secolului al XX-lea”, pr. prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, pr. conf. dr. Claudiu Cotan, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius” din Constanța, cercet. dr. Adrian Nicolae Petcu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pr. conf. dr. Marin Cojoc, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova – „O reevaluare a rezistenței anticomuniste după 1946”, pr. conf. dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova – „Participarea credincioșilor la jertfa lui Hristos după pr. Dumitru Stăniloae”, cercet. Toma Rădulescu –„Un preot care a suferit pentru Hristos: pr. Florian N. Ionescu (1912-1994) din Bărăştii de Vede, Județul Olt”, diac. dr. Dorin-Demostene Iancu, director al Arhivelor Patriarhiei Române, „Sprijinul Mitropolitului Nestor Vornicescu pentru editarea cărților pr. Dumitru Stăniloae în anii 80”, cercet. Ana-Maria Iancu, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, `Un preot ortodox oltean în închisorile comuniste: Pr Dumitru Ionescu (1905-1971)” etc.
În cadrul sesiunii de joi, 8 iunie, a fost lansată şi lucrarea cu titlul „Patriarhul Justinian Marina“ (1948-1977), semnată de pr. Constantin Tudosă. Cartea a fost publicată anul acesta la Editura Cetatea de Scaun din Târgovişte şi a fost prezentată în cadrul evenimentului de prof. Gheorghe Onişor şi pr. conf. univ. dr. Sergiu Grigore Popescu.