Conferinţă internaţională la Tbilisi, Georgia
Împlinirea, în acest an, a trei secole de la martiriul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, cel ce a îmbogăţit întreaga Ortodoxie prin lucrarea sa, a prilejuit Georgiei, ţara de origine a Sfântului Antim, organizarea unei serii de evenimente cultural‑duhovniceşti. Astfel, în zilele de 7‑8 iunie 2016, Centrul de cercetări ştiinţifice în filosofie şi teologie „Sfântul Antim Ivireanul” din cadrul Universităţii de Stat „Ivan Javakhishvilli” din Tbilisi a iniţiat şi găzduit Conferinţa internaţională cu titlul „Antim Ivireanul şi iluminismul european: texte şi contexte”.
Deschiderea evenimentului a avut loc în elegantul şi istoricul sediu al Universităţii de Stat. Au luat cuvântul şi au adresat mesaje delegatul Preafericitului Părinte Ilie al II‑lea, Patriarhul Catolicos al Întregii Georgii; Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; ambasadorii statelor România şi Georgia; Victor Opaschi, ministrul secretar de stat pentru Culte - Guvernul României.
Din România au mai participat cu comunicări: arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, protos. Vincenţiu Oboroceanu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti, conf. dr. Ioana Feodorov de la Institutul de Studii Sud‑Est Europene al Academiei Române, pr. Dinu Pompiliu, ierod. Gamaliil Sima de la Mănăstirea Antim ş.a.
Cinci profesori georgieni de înaltă talie intelectuală şi duhovnicească se implică în mod concret pentru a pune în valoare în Georgia personalitatea Sfântului Ierarh Martir Antim. Este vorba despre profesorii: Anastasia Zakariadze, preotul Alexie Kshutashvili, Valerian Ramishvili, Demur Jalaghonia şi Irakli Brachuli. Aceştia au înfiinţat Centrul de cercetări ştiinţifice în filosofie şi teologie „Sfântul Antim Ivireanul” din cadrul Universităţii de Stat „Ivan Javakhishvilli”din Tbilisi. În afară de studiile despre Sfântul Ierarh Antim tipărite de‑a lungul timpului, profesorii amintiţi au publicat, anul acesta, ediţia în limba georgiană a Didahiilor şi a celorlalte câteva scrieri aparţinând Sfântului Antim. Menţionăm că profesorii amintiţi au venit în România de mai multe ori, în anul 2015 ei vizitând şi Biblioteca Sfântului Sinod.
Comunicările susţinute în plen în cele două zile ale conferinţei au reliefat numeroase aspecte ale activităţii ierarhului martir. Domnul Victor Opaschi a subliniat reluarea activităţii tipografice din iniţiativa şi sub îndrumarea Sfântului Ierarh Antim şi binefacerile sale culturale şi spirituale prelungite până în zilele noastre. Pr. prof. Alexie Kshutashvili (Tbilisi) a evidenţiat ideile filosofico‑duhovniceşti din scrierile Sfântului Antim şi impactul lor asupra mentalităţii creştine din posteritate. Arhim. Policarp Chiţulescu a introdus în circuitul ştiinţific informaţii noi despre unele danii de odoare sfinte făcute de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, precum şi identificarea şi descrierea a noi titluri de carte din biblioteca ierarhului georgian. Conf. dr. Ioana Feodorov a pus în lumină colaborarea dintre Sfântul Antim şi Patriarhul ortodox al Antiohiei, Atanasie III Dabbas.
Participanţii la conferinţă au avut parte de un pelerinaj bogat la istoricele mănăstiri georgiene şi în satul Ude. La biblioteca universităţii a fost vernisată o expoziţie cu imagini din cărţile Sfântului Antim apărute în Ţara Românească sau, cu sprijinul său, în Georgia. Am avut plăcuta surpriză de a descoperi în vitrinele bibliotecii universitare două plăcuţe tipografice, mai exact chenarele marginale ale unor foi de titlu din cărţile georgiene tipărite la Tiflis (Tbilisi de azi) de către Mihail Ştefanovici, ucenicul Sfântului Antim. Aceste ornamente din metal fixat pe plăci de lemn sunt singurele obiecte păstrate până azi din şcoala şi atelierul tipografic înfiinţat de Sfântul Antim. Am avut posibilitatea de a vedea (prin bunăvoinţa doamnei Nino Kavtaria de la Centrul Naţional de Manuscrise) şi alte tipărituri georgiene ieşite din tiparniţa trimisă de Sfântul Antim în Georgia. Aceste cărţi au devenit azi extrem de rare, ele păstrându‑se în puţine exemplare şi care sunt aproape necunoscute specialiştilor din România.
Conferinţa organizată de Centrul de cercetări ştiinţifice în filosofie şi teologie „Sfântul Antim Ivireanul” din Tbilisi i‑a apropiat pe cercetătorii români de cei georgieni, creând între aceştia noi punţi de legătură şi deschizând noi direcţii de colaborare, iar între ortodocşii români şi georgieni s‑a realizat o mai bună cunoaştere spre o mai profundă comuniune. Iniţiativa şi reuşita organizării unui eveniment dedicat Sfântului Ierarh Antim Ivireanul la Tbilisi le‑au oferit atât gazdelor, cât şi invitaţilor multă onoare şi bucurie.
Cu aceste gânduri de bucurie, plini de însufleţire, îi aşteptăm pe fraţii georgieni, în toamna acestui an, la sărbătoarea sfântului care ne uneşte, Antim Ivireanul. Ei vor răspunde astfel la chemarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de a fi în comuniune liturgică şi de a mărturisi în comun darurile lucrătoare în mijlocul nostru prin iubirea sfinţilor.