Conferinţă la Chişinău cu titlul „Tinerii creştini în faţa provocărilor secularizante ale lumii de astăzi“

Data: 01 Martie 2018

Mitropolia Basarabiei, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, a organizat marţi, 27 februarie 2018, la Facultatea Energetică şi Inginerie Electrică a Universităţii Tehnice a Moldovei, conferinţa cu titlul „Tinerii creştini în faţa provocărilor secularizante ale lumii de astăzi".

Evenimentul, care s-a bucurat de binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a fost organizat de conducerea universităţii, în persoana rectorului Viorel Bostan şi a prorectorului Valentin Amariei.

Conferinţa a fost susţinută de către pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidius" din Constanţa, paroh al Parohiei „Sfântul Apostol Andrei" din Iaşi. În discursul său, acesta a evidenţiat diferitele provocări la care este supus tânărul astăzi şi ce consecinţe pot surveni dacă acesta va cădea în agonia lor. Totodată, părintele profesor a oferit şi sfaturi despre cum este posibil să ne păstrăm verticalitatea umană în condiţiile unei societăţi pronunţat secularizate. La finele prezentării, studenţii au pus întrebări legate de subiectul conferinţei, în felul acesta conferenţiarul a îndemnat tinerii să nu uite de rădăcinile lor, de tradiţiile neamului şi de adevărul creştin, care se pierd în timp din cauza fenomenului secularizării.

Decanul facultăţii, profesorul universitar doctor Victor Pogora, a mulţumit părintelui profesor Vasile Nechita pentru prezentarea sa, foarte esenţială şi de ajutor tinerilor, accentuând, totodată, şi valoarea ei pentru viaţa lor.

Domnul decan a mulţumit şi Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru faptul că a acordat arhiereasca binecuvântare ca părintele profesor Vasile Nechita să conferenţieze la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău.

(Pr. Anatol Goncear, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi" din Chişinău)