Conferință la Facultatea „Justinian Patriarhul” din București
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din București s-a desfășurat marți, 26 martie, conferința cu tema „Puterea salvatoare a credinței creștine”, fiind lansat volumul autobiografic al scriitorului Marius Balo, intitulat „Păturica roz. Întemniţat în China comunistă“. Acest eveniment a fost organizat de Cenaclul „Sfântul Simeon Noul Teolog” al facultății și a fost moderat de pr. conf. dr. Gheorghe Holbea, președintele cenaclului.
În deschiderea evenimentului, pr. Gheorghe Holbea a evidențiat importanța credinței pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă în diferitele necazuri ale vieții: „Este o mărturie a credinței creștine aplicată într-o situație asemănătoare celor care au pătimit în temnițele comuniste, iar metodele de salvare sunt întotdeauna cele duhovnicești”.
În continuarea evenimentului, scriitorul Marius Balo a povestit celor prezenți experiența celor 8 ani trăiți în închisorile comuniste din China: „Am fost întemnițat în China comunistă pe nedrept, timp de 8 ani de zile, adică 2.922 de zile în care am supraviețuit acestui calvar, punându-mi nădejdea în faptul că Dumnezeu a îngăduit această suferință cu un scop. Nu-L înțelegeam, nu știam de ce se întâmplă, de ce mi se întâmplă mie toate aceste lucruri, dar am reușit să supraviețuiesc având această nădejde că Dumnezeu este într-adevăr alături de noi în momentele grele, de încercare, în momentele de cumpănă, pe care nu le înțelegem”.