Conferinţa naţională a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România
La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc conferinţa Naţională a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. La întâlnirea care a avut loc la Buşteni a participat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi părintele conferenţiar universitar dr. Constantin Onu, consilier eparhial în cadrul Episcopiei Argeşului şi Muscelului.
Conferinţa a avut ca scop prezentarea activităţii Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România în intervalul de ani 2003-2005, alegerea preşedintelui Asociaţiei în următorii cinci ani, precum şi a planului de lucru la nivel central pentru perioada imediat următoare. „Invitaţia Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, adresată Patriarhiei Române, se înscrie într-o serie de demersuri care au avut ca scop apropierea celor două instituţii şi care s-au materializat deja sub forma unui parteneriat în vederea elaborării unui program naţional pentru asistenţa socială şi religioasă a persoanelor surde din Patriarhia Română şi Diaspora, în scopul reglementării acţiunilor de cooperare în vederea organizării cultice şi a înfiinţării de comunităţi creştin ortodoxe ale persoanelor surde, prin pregătirea şi autorizarea de personal specific, cunoscător al limbajului mimico-gestual, care să-şi desfăşoare activitatea de asistare socială şi religioasă în cadrul acestor comunităţi“, ne-a declarat părintele consilier Constantin Onu. Asociaţia Naţională a Surzilor din România este parte asociată, alături de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia“ din Piteşti, în cadrul unui protocol încheiat în scopul reglementării acţiunilor de cooperare în vederea organizării şi înfiinţării unui Centru de Cercetare şi Promovare a limbajului mimico-gestual, materializat la momentul de faţă sub forma unui program de master în Teologie - Comunicare prin limbajul mimico-gestual, care se va desfăşura la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti, începând cu anul universitar 2009-2010. În urma alegerilor desfăşurate la această conferinţă, la care părintele Onu a participat în calitate de membru de onoare, domnul Mihail Grecu a fost ales cu majoritate de voturi pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România.