Conferinţă naţională a etnologilor la ASTRA Sibiu
Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu şi Asociaţia Ştiinţifică a Etnologilor din România organizează, în perioada 27-29 septembrie 2012, cea de-a VIII-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România (ASER).
Tema generală a conferinţei, "Viziuni şi metode în etnologia actuală", va pune în discuţie, pe de o parte, direcţiile şi priorităţile domeniului, iar pe de alta, statutul specialiştilor, gradul lor de implicare şi mijloacele de afirmare a potenţialului ştiinţific inovativ, conform celor precizate de Delia Voina, muzeograf ASTRA. Programul manifestării cuprinde discuţii privind strategia de cercetare şi tipologizare, prezentări de proiecte muzeale de anvergură regională şi naţională, precum şi comunicări ştiinţifice axate pe studiul multiplelor faţete ale culturii şi civilizaţiei populare din România. Vor avea loc, de asemenea, proiecţii de filme documentare cu tematică etnologică şi lansări de carte de specialitate. "La conferinţă şi-au anunţat participarea 90 de cercetători de la institutele Academiei Române, cadre didactice de la cele mai importante universităţi, specialişti de la centrele judeţene de conservare şi promovare a culturii tradiţionale şi din muzeele de profil din întreaga ţară", a spus Delia Voina. (Oana Rusu)