Conferinţa pastoral-administrativă la Protoieria Galaţi
La sediul Protopopiatului Galaţi au avut loc ieri lucrările conferinţei pastoral-administrative corespunzătoare lunii ianuarie, sub genericul: „Viaţa parohiilor. Aspecte desprinse din dările de seamă ale anului 2012“. Prima parte a conferinţei s-a desfăşurat în Biserica „Sfântul Nicolae“ din municipiu, prin reunirea preoţilor din Protopopiatul Galaţi, sub Pantocrator, la Sfânta Liturghie.
Lucrările propriu-zise s-au desfăşurat în sala de conferinţe a protoieriei, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
După susţinerea referatului, a fost prezentată o recenzie la volumul părintelui Dumitru Stăniloae, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă”. Astfel de recenzii vor fi prezentate la fiecare conferinţă administrativă din cele 8 protoierii ale eparhiei, în anul comemorativ dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române comemorării părintelui Dumitru Stăniloae.
Ultima parte a conferinţei a fost rezervată dezbaterilor, în cadrul cărora au fost semnalate şi analizate o serie de aspecte practice întâlnite în slujirea şi activitatea preoţească.
Conferinţele administrative se organizează lunar, pe protopopiate, de către fiecare eparhie, şi au ca tematică subiecte de interes local misionar-pastoral, liturgic-duhovnicesc şi administrativ, economic-financiar şi altele (cf. Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Art. 141, alin 2).