Conferință pastoral-misionară a preoților din protopopiatele Timișoarei

Seria con¬ferințelor pastoral-misionare de primăvară din Arhiepiscopia Timișoarei a început marți, 7 mai, cu întrunirea preoților din cadrul celor două protopopiate din Timișoara.

Întâlnirea a avut loc la Muzeul Satului Bănă­țean din Timișoara, fiind precedată de slujba Acatistului Învierii Domnului, oficiată în biserica de lemn – monument istoric din incinta muzeului, în prezența Înaltprea­sfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. 

În cuvântul de deschidere, ierarhul a menționat: „După îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de a ne întoarce privirea spre satul românesc, astăzi două protopopiate au des­fășurat conferința la Muzeul Satului Bănățean. Și conferințele din celelalte protopopiate se vor desfășura în localități sătești, încercând să punem în valoare oameni de cinste ai satului, care au avut o contribuție deosebită în păstrarea credinței, în zidirea de biserici și școli, lăsând urme adânci în cultura și știința românească. Întrucât în Primul  Război Mondial, 95% din ostașii români din tranșee erau fii de țărani, satul românesc a zidit, într-un fel, această țară”.

Având ca tematică „Anul omagial al satului românesc”, con­ferința preoțească de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a avut menirea de a evoca etosul satului de altădată și de a identifica elementele de cultură și tradițiile populare, care  au transmis valori identitare, au creat punți de legătură între generații. 

În prima parte a conferinței, acad. Ion Păun Otiman a sus­ținut o prelegere despre viața efervescentă a satului românesc și despre drama țăranului român, care, a trecut, în decursul istoriei, prin perioade grele: „La ora actual există sate unde s-au închis școlile. Un sat fără învă­țător sau fără preot este un sat în agonie; acela, încet, încet se stinge, așa cum se stinge o flacără. De aceea, cred că nu ar trebui să existe sat românesc fără învățător și preot. Cei doi trebuie să continue să spiritualizeze copiii și localnicii rămași în sat”. 

A doua parte a întrunirii a fost dedicată personalităților din mediul rural, din cadrul fiecărui protopopiat (clerici slujitori ai Bisericii strămoşeşti în satul românesc; învățători devotaţi în satul românesc ori săteni erudiți și harnici) care au avut o contribuție deosebită în plămădirea, păstrarea și promovarea conștiinței naționale și ecleziale românești. De asemenea, au fost menționate și diverse probleme pastoral-misionare cu care se confruntă satul românesc, dar şi despre implicarea Bisericii Ortodoxe Române atât în atenuarea acestora, cât și pentru revigorarea vieţii în mediul rural.

Muzeul etnografic al Banatului este conceput ca un sat tradițional bănățean, cu gospodăriile țărănești românești și gospodăriile diverselor etnii din Banat (șvabi, slovaci, maghiari, ucrainieni, sârbi). Sunt clădiri cu funcție socială ale spațiului rural: biserică, școală, primărie, cămin cultural, ateliere. Specificitatea muzeului rezidă în centrul civic bine conturat, dar și în existența unei alei a etniilor conlocuitoare în Banat, care cuprinde construcțiile caracteristice minorităților naționale din această provincie, oferind o imagine holistică asupra culturii și civilizației diverselor națiuni. Din 2015 există și o parte interactivă a muzeului, numită în mod generic „Muzeul viu”, unde sunt replicate patru gospodării cu specific: cea românească prezintă meșteșugul lemnului, cea sârbească – țesutul, cea maghiară – ocupația pescuitului și cea germană –fierăritul, toate putând fi folosite de vizitatori în cadrul unor proiecte de reconstituire a ocupațiilor și a obiceiurilor tradiționale.