Conferinţă pastorală anuală pentru preoţii din zona de est a Canadei
La Parohia "Naşterea Maicii Domnului" din Gatineau, Quebec, s-a desfăşurat în perioada 13-14 mai conferinţa anuală a protopopiatului din estul Canadei din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi. La lucrările conferinţei au participat Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Nicolae, Preasfinţitul Episcop-vicar Ioan Casian, părintele protopop George Chişcă şi 14 preoţi. În prima zi de lucru, s-a prezentat bilanţul activităţilor pe anul 2010, iar apoi s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu. În a doua zi, părintele Constantin Ciubotariu de la Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Montreal a prezentat un referat despre Taina Sfântului Botez în care a arătat semnificaţia teologică a Tainei Sfântului Botez, dar şi despre încadrarea catehetică şi pastorală ce trebuie avută în vedere atunci când considerăm botezul unui copil sau al unui adult. Preoţii prezenţi au discutat pe această temă prezentând problemele diverse pastorale întâlnite în parohii. În a doua parte a conferinţei, părintele Ioan Pop de la Parohia "Toţi Sfinţii" din Toronto a prezentat referatul "Rolul familiei preotului în pastoraţie". Părintele Ioan a prezentat multiplele responsabilităţi ale familiei preotului, apoi problemele familiei creştine în lumea contemporană, educaţia copiilor şi multele probleme pastorale ce rezultă pentru fiecare preot. În încheierea conferinţei, PS Ioan Casian a descris pelerinajul pe care l-a efectuat la Constantinopol şi în Capadocia. Următoarea adunare a protopopiatului va avea loc în luna septembrie la Parohia "Toţi Sfinţii" din Toronto, iar viitoarea conferinţă anuală pe protopopiat să fie în luna mai a anului viitor la Parohia "Sfântul Dumitru" din Toronto.