Conferinţă pastorală de toamnă în Episcopia Tulcii
În sala de şedinţe „Mihail Kogălniceanu“ a Consiliului Judeţean din Tulcea s-au desfăşurat, marţi, 12 noiembrie, sub preşedinţia Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, lucrările conferinţei semestriale a preoţilor din Episcopia Tulcii, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Lucrările au fost precedate de săvârşirea slujbei de Te Deum în Biserica „Sfântul Gheorghe“ (cu Ceas) din Tulcea, după care au fost expuse două referate principale cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii“ şi unul secundar cu tema „Părintele Dumitru Stăniloae, omul şi opera sa“.
După susţinerea referatelor au urmat alocuţiuni pe marginea acestora şi au fost prezentate ultimele apariţii editoriale ale Editurii BASILICA a Patriarhiei Române despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi despre părintele Dumitru Stăniloae. „Anul 2013, Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, a fost un an cu multe manifestări religioase şi culturale şi în cadrul Episcopiei Tulcii, prin care s-a marcat, aşa cum se cade, acest popas spiritual din viaţa întregii Biserici. Şi această conferinţă de astăzi vine să întregească paleta manifestărilor omagiale desfăşurate în întreaga Patriarhie Română“, a spus PS Episcop Visarion.