Conferinţă pentru tineri, la Biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca

Un articol de: Andreea Pâgleşan - 26 Septembrie 2015

La Biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a avut loc o întâlnire cu tinerii, la care a participat, ca invitat, arhimandritul Teofil Tia, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu. Întâlnirea face parte din seria de evenimente ce marchează împlinirea a 220 de ani de la construcția bisericii, conform parohului Cristian Baciu.

Cei peste 100 de tineri ce au participat joi seara la conferința susținută de arhimandritul Teofil Tia au fost îndemnați să sporească râvna lor pentru Dumnezeu. Invitatul a prezentat câteva dintre mijloacele prin care se poate realiza acest lucru, anume participarea activă la slujbele Bisericii, împărtășirea regulată cu Sfintele Taine și menținerea unei legături strânse cu un duhovnic. Au fost prezentate tinerilor și cele trei stadii ale cunoașterii lui Dumnezeu: primul, cunoașterea relativă, ce se rezumă la conștientizarea existenței lui Dumnezeu, bazată pe informațiile primite de la părinți, al doilea, cunoașterea mentală, ce presupune o conș­tientizare a existenței lui Dumnezeu la nivel de intelect, iar al treilea stadiu este cel al cu­noașterii spirituale, la care se ajunge în urma unei experiențe personale și directe cu Dumnezeu. Referitor la acest parcurs duhovnicesc, arhim. Teofil Tia a subliniat și importanța conlucrării cu harul divin, care, prezent în viața omului, îl transfigurează. La sfârșitul conferinței tinerii clujeni au adresat întrebări, manifestându-și astfel interesul pentru îmbunătățirea vieții lor du­hovnicești și apropierea de Dumnezeu.