Conferinţa preoţească de primăvară din cadrul Protopopiatului Arad
În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, preoţii din cadrul Protopopiatului Arad, s-au întrunit miercuri, 15 mai, la conferinţa preoţească de primăvară, cu tema „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”. Conferinţa a fost precedată de slujba de Te-Deum, săvârşită în Catedrala Veche din Arad, iar lucrările s-au desfăşurat în sala de ședințe a Oficiului Protopopesc Arad. Conferinţa a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, iar din prezidiu au mai făcut parte arhim. Teofan Mada - vicar administrativ, protos. Iustin Popovici - consilier cultural, pr. Silviu Faur - consilier bisericesc, arhid. Mircea Proteasa - consilier economic, arhid. Tiberiu Ardelean - inspector eparhial și Flavius Petcuţ - protopop al Aradului.
Protopopul Flavius Petcuț a vorbit despre tema conferinței, îndemnând preoții „să caute să cultive valorile creștine în sufletele creștinilor din parohiile de la sate, care, cu toate că au fost oameni simpli, au reușit să mențină vie Ortodoxia în acele comunități”.
Ierarhul a deschis lucrările conferinței, făcând o retrospectivă a satului românesc, insistând asupra statutului pe care l-au avut românii în comunitățile în care au trăit. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a îndemnat preoții să cultive în rândurile credincioșilor de la sate, dragostea față de țară, neam și Biserică, ca unii care sunt apostoli ai satelor.
Referenți la lucrările de la conferință au fost: pr. Bogdan Oneț, cu referatul „Biserica și educația: nume de învățători și dascăli vrednici ai satului românesc, prezenți în memoria și cultura românească”, pr. Gabriel Gosta, cu referatul „De la cronicile parohiale la scrierile monografice sau istoria așa cum au trăit-o românii” și pr. Ioan Pagubă, cu referatul „Satul românesc în crâmpeie de amintiri”.
La final, pr. prof. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie din Arad a atras atenția asupra pericolelor care planează asupra satului românesc, din care a amintit „înstrăinarea de comunitate, decalajul dintre economic și spiritual, mutațiile sociale care duc la depopulare, venirea altor creștini în sate, cu un alt set de valori”.