Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej
Clericii din Protopopiatul Dej s‑au reunit marţi, 19 mai, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Conferința a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârșită în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Dej, în sobor de preoți, în frunte cu pr. Costinel Șoaită, directorul Asociației Filantropia Ortodoxă Dej. La finalul slujbei, în prezența Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost săvârşit un Te Deum.
Lucrările conferinței s‑au desfășurat în sala de ședințe a protopopiatului, iar Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a prezidat lucrările și le‑a adresat clericilor un cuvânt de învățătură, prezentând și tema comemorativă a anului 2026, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine”.
Arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, a susținut prelegerea „Însoțirea pastorală a familiei, în contextul fragilităților contemporane”.