Conferință preoțească de toamnă în Episcopia Tulcii
În Sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean Tulcea s-au desfășurat marți, 12 noiembrie 2019, lucrările conferinței semestriale de toamnă a preoților din Episcopia Tulcii, dedicată Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu. La întâlnirea prezidată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au participat toți preoții din cele trei protopopiate ale eparhiei: Tulcea, Babadag și Niculițel.
Conferința semestrială de toamnă a fost precedată de Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, oficiate în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Tulcea, de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Lucrările conferinței au fost conduse de Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, care a adresat un cuvânt de deschidere în care a trecut în revistă activitățile desfășurate în cadrul eparhiei cu prilejul Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română și a evocat personalitățile celor doi patriarhi.
„Această conferință de toamnă a adus în mintea și inimile noastre figura celor doi mari patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Sunt două personalități de excepție, care prin tot ceea ce au făcut au lăsat o rază de lumină în istoria Bisericii noastre și, în același timp, au sprijinit traducerea de cărți bisericești și au dat un impuls deosebit vieții pastorale, misionare și filantropice. Au păstorit în vremuri grele, Patriarhul Nicodim Munteanu a păstorit la începutul instaurării regimului comunist în România, iar Patriarhul Iustin Moisescu la sfârșitul și apogeul dictaturii comuniste în România. Însă, prin viața și exemplul lor au insuflat în sufletul credincioșilor și al clerului dragostea față de Dumnezeu, față de valorile spirituale ale neamului nostru românesc, motiv pentru care rămân repere spirituale pentru clerici, dar și pentru toți credincioșii”, a precizat Preasfințitul Părinte Visarion.
În continuare, părintele Ion Nicolae Sorin, profesor de istorie la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, a susținut o prelegere dedicată temei Anului comemorativ.
La finalul prezentărilor a avut loc vizionarea filmelor documentare despre patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, realizate de TRINITAS TV.
În cadrul conferinței a fost organizată și o expoziție cu publicații religioase tipărite în vremea patriarhilor evocați.