Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Ineu
În Parohia Ineu din Protopopiatul Ineu a avut loc zilele trecute conferința preoțească semestrială de toamnă, având ca temă: „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”. La eveniment au participat părintele Silviu-Nicolae Faur, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Aradului, și părintele Radu Constantinescu, secretar eparhial.
După slujba de Te Deum, lucrările conferinței au continuat la sediul Protopopiatului Ineu, unde părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, împreună cu preoții protopopiatului au întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a prezidat lucrările conferinței.
În cuvântul său, Părintele Episcop Emilian a transmis mesajul de binecuvântare și purtare de grijă al Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, exprimându-și totodată bucuria de a fi pentru prima dată în mijlocul tuturor preoților din acest protopopiat. Preasfințitul Părinte a evocat personalitatea Patriarhului Justinian, amintind și de slujirile din satul natal și din bisericile unde patriarhul a activat ca preot.
Referentul principal al conferinței a fost părintele Marius Leucuța, Parohia Agrișul Mare, cu tema „2017 - împlinirea a 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Justinian - prezentare biografică”.
De asemenea, au mai susținut referate: pr. Teodor-Terentie Dragoș, Parohia Bocsig, care a avut ca temă „Patriarhul Justinian, înțelept apărător al Bisericii în timpul unui regim ostil religiei și Bisericii”, pr. Sorin Gheorghe Steulea, Parohia Ciuntești, cu tema „Justinian Patriarhul, ctitor de biserici și restaurator de biserici, mănăstiri și monumente de artă”, pr. Filaret Moțco, Parohia Chelreluș, cu tema „Justinian Patriarhul, organizator al parohiilor ortodoxe din diaspora”, și pr. Dan-Sorin Turean, slujitor la Parohia Ineu, cu tema „Justinian Patriarhul, inițiator al primelor canonizări de sfinți din BOR (1950-1955) și promotor al generalizării cultului sfinților cu moaște în România”.