Conferința preoțească de toamnă în Protopopiatul Lugoj
Protopopiatul Lugoj, judeţul Timiş, a organizat marţi, 3 noiembrie, conferința preoțească de toamnă, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Conferința s a desfășurat în biserica istorică a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din oraş.
La sosire, Mitropolitul Banatului a fost întâmpinat de părinții protopopi Ionuț Viorel Furdean (Lugoj), Dorin Covaci (Făget) și Marius Podereu (Sânnicolau Mare), precum și de preoții din cele trei protopopiate. Lucrările au fost precedate de săvârșirea Acatistului Mântuitorului de către un sobor.
În cuvântul de deschidere, părintele protopop Ionuț Viorel Furdean a prezentat câteva dintre reperele tematicii Anului omagial, după care Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a condus lucrările conferinţei.
În continuare, preoții Răzvan Popa, Parohia Bacova, Sebastian Drăgan, Parohia Mâtnicu Mic, și Călin Cezar Cojocaru, Parohia Comloșu Mare, au prezentat referatele în care au evocat chipurile unor sfinte femei din calendarul ortodox, cu precădere ale sfintelor românce canonizate recent, pe care le‑au prezentat ca modele de credință, jertfelnicie și slujire.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a arătat, în cuvântul său, că omul care se naște devine veșnic și că a vorbi doar din punct de vedere social despre familie nu este de ajuns pentru a explica adevăratul rol al familiei creștine. Înaltpreasfinția Sa i‑a îndemnat pe preoți să poarte de grijă familiilor aflate în dificultate și să‑i ajute pe copii să meargă la școală, oferindu‑le cele necesare. Totodată, i‑a îndemnat pe clerici să le vorbească credincioșilor din parohii despre viețile sfintelor femei și să le fie alături familiilor care trec prin încercări.