Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Reghin, județul Mureș
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent miercuri, 16 octombrie, în mijlocul preoților din Protopopiatul Reghin, județul Mureș, cu prilejul conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul a fost precedat de slujba de Te Deum, oficiată în Biserica „Înălțarea Domnului” din Reghin, de un sobor de preoți. Întrunirea s-a desfășurat în sala de conferințe a Protopopiatului Reghin, sub genericul „Importanța Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții în viața și în slujirea preotului”, evenimentul încadrându-se în tematica Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.
Referate au susținut părintele Horațiu Hadrian Mălinaș, de la Parohia Jabenița, pe tema „Sfânta Scriptură – izvor de har și de cunoaștere”, părintele Ionuț Marius Boar, de la Parohia Poarta, pe tema „Sfânta Tradiție – memoria experienței eclesiale”, și părintele Vasile Stelian Anca, de la Parohia Batoș, care a prezentat lucrarea „Chipuri bibliofile de vrednici slujitori ai Bisericii”.
De asemenea, a fost prezentată și personalitatea teologului Isidor Todoran, important profesor de teologie, care este originar de pe Valea Gurghiului, din localitatea Ibănești, județul Mureș. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a transmis preoților îndemnuri duhovnicești și misionar-pastorale în vederea împlinirii misiunii preoțești.