Conferinţă preoţească de toamnă la Huedin

Data: 24 Octombrie 2018

Conferinţa preoţească de toamnă, pentru preoţii din Protopopiatul Huedin a avut loc luni, 22 octombrie şi a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Conferinţa a fost precedată de sfinţirea noii cruci de la mormântul protopopului Aurel Munteanu, care a participat şi a votat Marea Unire de la Alba Iulia, şi al plutonierului Gheorghe Nicula, ucişi de trupele horthyste, în 10 septembrie 1940.

Reamenajarea mormântului celor doi martiri, protopopul Aurel Munteanu şi plutonierul Gheorghe Nicula, este unul dintre cele trei proiecte ale Protopopiatul Huedin dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri. Al doilea proiect care se va concretiza luna viitoare, va fi amplasarea pe faţada Catedralei Moţilor din Huedin, a unei plăci omagiale cu numele celor 10 delegaţi din zona Huedinului, care au votat la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, indiferent de confesiunea lor. Cel de-al treilea proiect este refacerea traseului trenului Unirii, în data de 1 decembrie 2018, cand 300 de locuitori din Protopopiatul Huedin, vor merge la Alba Iulia, pentru a participa la ceremonii.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a unor oameni de buna credinţă, primul proiect propus s-a finalizat şi a fost încununat prin slujba de sfinţire. Mormântul celor doi martiri ai neamului romanesc a fost reamenajat iar crucea care străjuişte trupurile martirilor a fost înlocuită cu una noua, de travertin. Înainte de toate acestea, osemintele celor doi au fost deshumate, spălate în vin şi untdelemn, aşezate în două sicrie noi şi reaşezate în pământul strămoşesc”, a spus Dan Lupuţan, protopopul de Huedin.

La finalul slujbei, IPS Arhiepiscop şi Mitroplit Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură, prin care i-a îndemnat pe cei prezenţi să urmeze viaţa şi credinţa celor doi martiri.

Protopopul Dan Lupuţan, a adus mulţumiri ierarnhului şi tuturor celor prezenţi, precum şi parohiilor care s-au implicat financiar în realizarea acestui proiect pentru Centenarul Marii Uniri. Pentru implicarea în acest proiect, IPS Mitropolit Andrei a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni lui Cristian Claudiu Filip şi lui Ioan Paşcalău. La eveniment au mai fost prezenţi, alături de preoţii din protopopiat, oficialităţile şi autorităţile locale, elevi de la şcolile din Huedin.

A urmat conferinţa preoţească, în interiorul Catedralei Moţilor, prezidată de IPS Mitropolit Andrei. Părintele Răzvan Perşa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut conferinţa cu tema „Strategii misionare post - referendum”. La final, preoţii prezenţi au luat cuvântul pe tema conferinţei. (Pr. Dan Mihai Muntean)