Conferință preoțească în Arhiepiscopia Târgoviștei
Preoții din protopopiatele Titu și Găești, județul Dâmbovița, au participat luni, 4 noiembrie, la conferința pastoral-misionară dedicată Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română. Evenimentul care a avut loc la Târgoviște a fost prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal.
În deschiderea evenimentului, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, evidențiind importanța slujirii lor pentru misiunea-pastorală a Bisericii Ortodoxe Române, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
A fost vizionat după aceea un film dedicat celor doi vrednici de pomenire patriarhi ai Bisericii noastre, realizat de către TRINITAS TV, și au fost prezentate referate de către: pr. conf. dr. Adrian Ignat, de la Parohia Stolnicu din Târgoviște, pr. Nicolae Stan de la Parohia Poiana de Sus, Protoieria Titu, și pr. Florin Neblea, Parohia Șelaru, Protoieria Găești.
În partea a doua a întâlnirii au fost abordate probleme curente ale pastorației contemporane, au fost realizate comunicări ale Centrului eparhial și au avut loc discuții referitoare la tema conferinței și la cele transmise de către Administrația eparhială.