Conferinţă preoţească în Episcopia Oradiei
La Biserica "Cuvioasa Parascheva" din Marghita va avea loc luni, 11 octombrie, conferinţa preoţească pastoral-misionară de toamnă a Protopopiatelor Oradea şi Marghita, cu tema "Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Episcopia Oradiei - nouăzeci de ani de neîntreruptă mărturisire". Întrucât Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei se află la jubileul celor nouăzeci de ani de la reînfiinţare, conferinţa îi va reuni pe toţi preoţii parohi şi slujitori, preoţii misionari şi de caritate, din cuprinsul Protopopiatelor Oradea şi Marghita, ne informează Biroul de presă al Episcopiei Oradiei. Conferinţa va fi prezidată de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, iar cuvântul de întâmpinare va fi rostit de protopopul Marghitei, părintele Ioan Şugar.
Liturghie şi cateheză Întâlnirea preoţilor din cele două protopopiate va continua cu oficierea slujbei Agheazmei urmată de cateheza cu tema "Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în Biserica Ortodoxă Română Autocefală", susţinută de secretarul Protopopiatului Oradea, părintele Dragomir Balotă. Soborul de preoţi şi diaconi prezent la conferinţă va oficia apoi Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, după citirea Evangheliei, protopopul Oradiei va rosti Omilia "Mulţumire şi recunoştinţă", iar în timpul împărtăşirii preoţilor, părintele Nicolae Robotin de la Parohia Oşorhei va rosti panegiricul "Sfinţii români canonizaţi în Biserica Ortodoxă Română Autocefală". După Sfânta Liturghie, părintele Emilian Susan de la Parohia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Oradea va rosti cuvântare ocazională "Mărturisirea Ortodoxă în Crişana de-a lungul secolelor", urmată de slujba de Te Deum. Conferinţa propriu-zisă va fi susţinută de părintele Marius Popa de la Parohia Valea lui Mihai, urmată de cuvântul PS Sofronie. (Ştefan Mărculeţ)