Conferință preoţească în orașul Vălenii de Munte
În orașul Vălenii de Munte, din județul Prahova, a avut loc ieri, 26 noiembrie 2015, Conferința pastoral-misionară de toamnă cu preoții din protopopiatele
Câmpina și Vălenii de Munte. Conferința a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Întâlnirea preoților din protopopiatele Câmpina și Vălenii de Munte a început cu Sfânta Liturghie arhierească săvârşită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Vălenii de Munte, ctitoria domnitorului Șerban Cantacuzino al Țării Românești (1640-1688). În cadrul slujbei, diaconul Alexandru Chirobocea a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Ștefan”-Buștenari, comuna Telega, Protopopiatul Câmpina, iar la final a fost oficiată slujba Te Deum-ului.
Clericii s-au reunit apoi la Centrul cultural „Nicolae Iorga” din orașul Vălenii de Munte, unde s-au desfășurat lucrările Conferinței pastoral-misionare de toamnă. În deschidere, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a citit cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „2015 - Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”. În cadrul conferinței, au susținut prezentări Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, pr. Alexandru Barna, consilier eparhial la Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureştilor, și pr. Petru Moga, parohul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Câmpina, judeţul Prahova.
La întâlnire au participat și părinții protoierei de la Câmpina și Vălenii de Munte. „Conferențiarii ne-au hrănit sufletește din învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur şi ne-au amintit de faptul că trebuie să fim atenți, delicați și fermi în slujirea preoțească, iar demnitatea nu trebuie să ne lipsească mai ales în aceste zile în care societatea trece prin momente de criză”, ne-a spus părintele Florin Boțârcă, protoiereul Protopopiatului Vălenii de Munte. În cadrul întâlnirii au fost discutate și aspecte practice ale slujirii preoțești. „La conferință ne-au fost prezentate diferite aspecte practice, pe care le întâmpinăm zi de zi în activitatea noastră și este foarte important că am putut să discutăm lucruri care ne preocupă, pe lângă celelalte la fel de folositoare pe care le găsim în referate, studii și cărți”, ne-a spus pr. Grigore Melnic, protoiereul Protopopiatului Câmpina. La finalul conferinței, preoții au primit în dar un set de cărţi publicate recent la Editurile Patriarhiei Române.