Conferință preoțească în Protoieria Ilfov Sud
Preoții de la parohiile din cuprinsul Protoieriei Ilfov Sud, a Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-au întrunit miercuri, 21 septembrie, în cerc pastoral. „Întrunirea a avut loc la biserica Parohiei «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din Bragadiru, Ilfov. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, delegat la întâlnirea pastorală a fost Preasfințitul Părinte Timotei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Tema conferinței a fost «Apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul comunismului», iar referatul a fost susținut de pr. Marian Datcu, de la Parohia Dărăști-Filipescu. Au urmat discuțiile pe marginea temei, dar și prezentarea unor aspecte administrative”, a precizat pr. protoiereu Ioan Bondar, al Protoieriei Ilfov Sud.
Întrunirea pastorală, la care au participat și consilieri eparhiali, a fost precedată de Sfânta Liturghie și de Te Deum.