Conferinţă preoţească în Protopopiatul Babadag

Data: 11 Iunie 2013

În Protopopiatul Babadag, Episcopia Tulcii, s-au desfăşurat luni, 10 iunie 2013, lucrările conferinţei preoţeşti semestriale. Tema conferinţei a fost „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - promotori ai libertăţii religioase“, în concordanţă cu hotărârile Sfântului Sinod care a declarat anul acesta ca fiind „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi maica sa Elena“, informează Agenţia Basilica.

Cei doi conferenţiari, părintele Alexandru Octavian Balaban şi părintele Marius Trucă au prezentat pe larg personalitatea Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi rolul pe care el l-a avut în dezvoltarea vieţii bisericeşti după anul 313, anul Edictului de toleranţă de la Milan. Au fost scoase în evidenţă legăturile pe care acesta le-a avut cu teritoriul nord-dunărean şi implicit cu teritoriul dintre Dunăre şi Mare.

Au fost subliniate şi măsurile pe care Împăraţii Constantin şi Elena le-au luat pentru binele Bisericii creştine. Din partea auditoriului au fost aduse completări care au sporit bogăţia de informaţii privitoare la această temă propusă spre dezbatere în cadrul conferinţei preoţeşti.