Conferinţă preoţească în Protopopiatul Băile Herculane
Luni, 25 noiembrie, a avut loc conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Băile Herculane. Toţi preoţii din protopopiat au fost prezenţi la biserica cu hramul „Sfântul Apostol Toma“, din Parohia Pecinişca - Băile Herculane, şi au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Iosif Buzangia, pe seama Parohiei Pârvova, Protopopiatul Băile Herculane. În partea a doua a zilei, s-a desfăşurat conferinţa preoţească de toamnă, în sala de şedinţe a Protopopiatului Băile Herculane.
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a subliniat: „La conferinţa preoţească din semestrul al II-lea al acestui an, pe lângă episcopul Traian Badescu, la 80 de ani de la trecerea sa în veşnicie, Episcopia Caransebeşului a rânduit ca preoţii noştri să vorbească despre douăsprezece personalităţi clericale şi culturale din episcopia noastră, personalităţi care au marcat istoria Bisericii Ortodoxe Române din Banat. Pentru astăzi, la Protopopiatul Băile Herculane s-a vorbit despre protopopii Nicolae Stoica de Haţeg, Coriolan Buracu şi despre Ioan Sârbu. Delegatul Centrului eparhial, părintele consilier Daniel Gozman, a prezentat referatul despre episcopul Iosif Traian Badescu. Aşadar avem o frumoasă tradiţie în Episcopia Caransebeşului, în primele zile din Postul Crăciunului, împreună cu toţi preoţii episcopiei din cele patru protopopiate, slujim mai întâi Sfânta Liturghie, iar după aceea dezbatem tema rânduită la nivelul eparhiei“.
De asemenea, au fost discutate, analizate şi dezbătute şi diferite aspecte de ordin administrativ şi gospodăresc cu care se confruntă preoţii de pe raza Protopopiatului Băile Herculane.