Conferinţă preoțească în Protopopiatul Craiova Sud

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 17 Octombrie 2015

Şirul conferinţelor duhov­ni­ceşti de toamnă a fost com­pletat săptămâna aceasta de Protopopiatul Craiova Sud. Activitatea s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Căminului preoţesc „Renaşterea”, în prezenţa pr. Grigore Vulcănescu, consilier cultural în cadrul Arhiepis­co­piei Craiovei şi protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud.

Preoţii din Protoieria Craiova Sud s-au întrunit joi, 15 octombrie, pentru a participa la lucrările celei de a patra conferinţe pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei. Activitatea, dedicată „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete”, a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Altarul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Întâlnirea, prezidată de pr. Grigore Vulcănescu, protoiereu al Protoieriei Craiova Sud, a fost găzduită de sala de festivităţi a Căminului social pentru persoane vârstnice „Renaşterea” din Craiova. În deschidere, preotul Adrian Trifu, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Oota din Craiova a prezentat referatul de fond cu tema „Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur”. „Exemplul misionar al Sfântului Ioan Gură de Aur este şi astăzi actual, prezenţa gândirii creştine ecumenice într-o lume pluralistă fiind o exigenţă a tuturor secolelor creştine. Succesul misionar al Sfântului Ioan Gură de Aur se datorează în principal credinţei sale puternice, mărturisitoare şi jertfelnice în Dumnezeu. Preot în Antiohia şi Episcop în Constantinopol, viaţa sa poate fi caracterizată prin cuvinte precum: asumare, sacrificiu, jertfă, acţiune, curaj, dăruire şi studiu. Toate acestea izvorăsc din convingerea că Biserica este a lui Hristos şi Hristos este permanent prezent în Biserica Sa. O convingere ce i-a ghidat întreaga viaţă, o viaţă pe care a încheiat-o prin cuvintele de laudă: «Slavă lui Dumnezeu pentru toate!»”, a subliniat pr. Adrian Trifu.

La finele întâlnirii, au fost dezbătute mai multe probleme pastoral-misionare şi clericii prezenţi au adresat întrebări pe marginea referatului de fond. „Tema de anul acesta a fost dedicată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române misiunii în mănăstire şi parohie, marilor păstori de suflete şi Sfântului Ioan Gură de Aur. În acest sens, parohiile din protopopiatul nostru au adus nenumărate exemple de jertfă pastorală şi de misiune în mijlocul credincioşilor noştri. Împlinirea acestei datorii sfinte a fost de fiecare dată conjugată cu dăruirea de care preoţii au dat dovadă. Prin urmare, exemplul Sfântului Ioan Gură de Aur şi al înaintașilor noştri, mari păstori de suflete, a devenit viu prin activităţile pe care le-am avut de împlinit”, a spus pr. protopop Grigore Vulcănescu. Ultima conferinţă pastoral-misionară de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei va avea loc marţi, 20 octombrie, când se vor reuni preoţii din protoieriile Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud.