Conferinţă preoţească în Protopopiatul Gherla

Un articol de: Grigore Sâmboan - 22 Mai 2014

Preoţii din Protopopiatul Gherla s-au reunit marţi, 20 mai, în cadrul conferinţei preoţeşti de primăvară, desfăşurată în Aula Centrului de Studii Patristice „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Nicula, judeţul Cluj. Comunicările prezentate au accentuat importanţa tainelor Spovedaniei şi Împărtăşaniei în viaţa credincioşilor.

La Aula Centrului de Studii Patristice „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ de la Mănăstirea Nicula a avut loc conferinţa de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Gherla. Temele prelegerilor s-au înscris în seria dedicată Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi „Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, în Patriarhia Română. Şedinţa a fost prezidată de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie şi de o slujbă de Te-Deum, oficiate în biserica mănăstirii de PS Vasile Someşanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între care s-au aflat Paul Isip, protopopul de Gherla, şi arhimandritul Nicolae Moldovan, stareţul Mănăstrii Nicula.

„Misiunea faţă de Dumnezeu“

În deschiderea lucrărilor conferinţei, PS Episcop Vasile Someşanul a adresat preoţilor un cuvânt despre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Euharistie, îndrumându-i pe cei prezenţi „să conştientizeze menirea de administratori ai Tainelor lui Iisus Hristos, pentru a ne menţine în credinţa şi misiunea faţă de Dumnezeu“.

În continuare, părintele Ioan Morar de la Parohia Gherla II a ţinut o prelegere despre Sfinţii Mărturisitori Brâncoveni, iar părintele Cristian Scripcaru din Parohia Feldioara a prezentat un referat despre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie în Biserica primară. În a doua parte a întâlnirii au avut loc dezbateri legate de temele prezentate, conform pr. Marius Gheberta.