Conferință preoțească în Protopopiatul Ilfov Sud
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Nefliu din oraşul ilfovean Măgurele a fost joi, 3 septembrie, gazda conferinţei clericilor din Protopopiatul Ilfov Sud, în cadrul căreia a fost evidenţiat rolul filantropilor români în viaţa Bisericii. Conferinţa a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum de către un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele Ginel-Aurelian Ivan, consilier în cadrul Sectorului cimitire, monumente și servicii funerare din Arhiepiscopia Bucureștilor, părintele protopop Ioan Bondar şi alţi clerici din Protopopiatul Ilfov Sud.
Joi, 3 septembrie, a avut loc o conferinţă preoţească de toamnă în Protopopiatul Ilfov Sud, în cadrul căreia au fost evocaţi filantropi ortodocşi români şi rolul lor în viaţa Bisericii.
Evenimentul la care au participat părintele Aurel Mihai, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele Dumitru Ştefănescu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele Ginel-Aurelian Ivan, consilier la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor, părintele Ioan Bondar, protoiereul Protopopiatului Ilfov Sud, a debutat prin oficierea Sfântei Liturghii și a slujbei de Te Deum, în biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Nefliu din orașul ilfovean Măgurele.
În cadrul conferinței, părintele Dan-Ioan Caloian de la Parohia Berceni a susţinut referatul cu tema „Filantropi ortodocși români”, evidențiind faptul că filantropia de care dă dovadă Biserica reprezintă îndeplinirea poruncilor evanghelice. Printre personalitățile evocate de părintele Caloian în prezentarea sa s-au numărat Mitropolitul Atanasie Crimca, întemeietorul primului spital public din Ţara Moldovei, spătarul Mihail Cantacuzino, cel care, împreună cu Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, a pus bazele primului spital din Ţara Românească, şi anume Spitalul Colţea; Mitropolitul Nifon Rusăilă, întemeietorul unui seminar teologic și al unui „Fond special pentru instrucţiunea şi formarea cetăţenilor folositori ţării”.
„Pentru orice om implicat în viaţa Bisericii, filantropia reprezintă calea către Împărăția lui Dumnezeu. Iubirea aproapelui înseamnă comuniune de rugăciune, bună sfătuire, răbdare și compasiune, dar și jertfelnicie față de cei mai încercaţi dintre semeni. Îndreptat cu mintea către Mântuitorul Hristos, creștinul e conştient că acţiunile sale trebuie să cuprindă nu doar persoana proprie, ci și pe acei «frați cei preamici» ai Domnului”, a precizat părintele Dan-Ioan Caloian în încheierea prezentării.
În partea a doua a evenimentului, părintele vicar eparhial Aurel Mihai a prezentat noile îndrumări bisericești care se aplică din data de 1 septembrie 2020, evidențiind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Părintele consilier Dumitru Ștefănescu a dezbătut împreună cu clericii din protoierie probleme administrative apărute în cadrul actiității misionar-pastorale, iar părintele consilier Ginel-Aurelian Ivan a făcut recomandări preoților pentru buna desfășurare a activităților specifice din cimitirele parohiale și mănăstirești aflate în subordine. Totodată, părintele protopop Ioan Bondar a propus spre dezbatere aspecte pastoral-misionare și administrative, semnalate în desfășurarea activităților unităților bisericești arondate teritorial Protoieriei Ilfov Sud.
Conferința s-a încheiat prin rostirea rugăciunii comune și participarea la agapa frățească.