Conferință preoțească în Protopopiatul Ineu
Marți, 24 mai, în Protopopiatul Ineu, a avut loc conferința preoțească de primăvară. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc sub auspiciile Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești.
Întâlnirea a debutat cu slujba de Te Deum, săvârșită în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ineu. Conferința a continuat la sediul protopopiatului, unde părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, prin cuvântul său, a adresat mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei și un cuvânt de bun venit delegațiilor la această prelegere, făcând și o introducere la temele propuse spre tratare.
A urmat apoi cuvântul părintelui Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc și exarhul mănăstirilor, care, din încredințarea ierarhului, a prezidat lucrările conferinței, arătând rolul și rostul tinerilor de diferite vârste în Biserică, precizând și câteva direcții de misiune pentru o pastorație în rândul acestora.
La această conferință a fost prezent și părintele profesor Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, care, prin mesajul său, a arătat importanța facultății și a învățământului teologic în viața Bisericii și educația slujitorilor sfintelor altare, subliniind că teologia este cea mai cuprinzătoare ramură a științei, asigurând totodată că facultatea este o instituție având girul ierarhului său, o instituție pusă în slujba parohiilor și a Bisericii, că preoții sunt parteneri în actul formativ, că este a tuturor, având trei niveluri de studiu: licență, master și școală doctorală, deschisă tuturor spre colaborare.
În cea de-a doua parte a conferinței, pr. Ovidiu Oprișa din Parohia Rogoz de Beliu a prezentat referatul cu tema „Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox 2016”. Referenți și coreferenți au mai fost: pr. Radu Constantinescu, Sectorul misionar Ineu, pr. Gabriel Streulea, Parohia Şilindia, pr. Florin Culda, Parohia Vasile-Goldiş, pr. Radu Sas, Parohia Agrişul Mic, care au prezentat referatele lor sau au mai adus completări la unele aspecte ale educaţiei religioase la nivelul parohiilor. De asemenea, au mai fost şi alţi preoţi care au prezentat diferite perspective ale educaţiei tinerilor, alte luări de cuvânt, arătându-se şi moduri concrete de educaţie prin diferite evenimente sau manifestări în care copiii au luat parte activ, amintindu-se şi de constituirea Muzeului Etnografic din Parohia Dud, prin coordonarea pr. Giani Achim, sprijinit de copii din parohie.
În cadrul conferinței a fost prezentată lucrarea „Monografia Satului Șomoșcheș”, carte apărută cu osteneala pr. Moise Nica, paroh în această localitate și fost protopop al Ineului timp de 26 de ani.
La finalul conferinței, părintele decan Cristinel Ioja și-a exprimat mulțumirea că mulți dintre absolvenții Facultății de Teologie din Arad, astăzi slujitori ai sfintelor altare, au dat dovadă de maturitate, reușind să devină călăuze spre calea mântuirii pentru multe generații, au frumoase realizări în parohiile pe care le păstoresc și i-a îndemnat să mențină starea de Înviere în parohii.