Conferinţă preoţească în Protopopiatul Năsăud
Preoţii din Protopopiatul Năsăud s-au reunit joi, 12 mai, în localitatea Maieru, unde a avut loc conferinţa preoţească de primăvară. În sala mare a Centrului Cultural Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ştefan” de la Maieru, părintele Liviu Vidican Manci, inspectorul pentru catehizare parohială şi directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, a susţinut conferinţa „Educaţia religioasă a tinerilor în noua ordine morală”.
Întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Năsăud care a avut loc joi, 12 mai, a început cu Sfânta Liturghie săvârşită în biserica Parohiei Maieru I, cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” de către Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi, din care au făcut parte pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Ioan Dâmbu, protopopul Năsăudului.
În cadrul Sfintei Liturghii un număr impresionant de copii şi tineri s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, şi au ascultat cuvântul de învăţătură al Părintelui Mitropolit care a subliniat modelul de vieţuire duhovnicească a Sfântului Ioan Valahul, sărbătorit în data de 12 mai de Biserica Ortodoxă. De asemenea, IPS Mitropolit Andrei a subliniat importanţa educării copiilor şi tinerilor în spiritul Sfintei Evanghelii. La finalul Sfintei Liturghii, copiii au primit cărţi de rugăciuni oferite de ierarh.
Implicare şi misiune în rândul tinerilor
În continuare, în sala mare a Centrului Cultural Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ştefan” de la Maieru, inaugurat anul trecut de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, părintele Liviu Vidican Manci, inspectorul pentru catehizare parohială şi directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, a susţinut conferinţa cu tema „Educaţia religioasă a tinerilor în noua ordine morală”, prilej cu care a subliniat unele aspecte ale contextului social, cultural şi religios actual cu implicaţii directe pentru procesul de educaţie religioasă a copiilor şi tinerilor.
IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a subliniat, cu această ocazie, importanţa fundamentală a educaţiei religioase pentru tineri aducând argumente scripturistice şi amintind de preocuparea poetului Octavian Goga pentru educarea religioasă a cărturărimii din vremea sa.
Părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al eparhiei, a prezentat ultimele noutăţi de ordin administrativ din partea Centrului Eparhial, iar protopopul Ioan Dâmbu a subliniat importanţa educării religioase a tinerilor prin implicare activă şi a intensificării misiunii în rândul lor. La finalul conferinţei, IPS Mitropolit Andrei le-a dăruit tuturor preoţilor prezenţi ultima sa carte, intitulată „Mai aproape de Hristos”, apărută la Editura „Renaşterea” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În continuare, vor avea loc conferinţe preoţeşti de primăvară în protopopiatele Dej, Beclean şi Turda.