Conferinţă preoţească în Protopopiatul Turda
Conferințele preoțești de toamnă au debutat luni, 26 septembrie, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Primii care s-au întâlnit în ședință au fost preoții din Protopopiatul Turda, urmând ca până pe 20 octombrie să se întrunească și clericii din celelalte protopopiate ale Eparhiei. Conferinţa a fost prezidată de IPS Mitropolit Andrei.
Conferința preoțească de la Turda a avut loc la sediul protopopiatului și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Dezbaterile privind personalitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti au fost conduse de pr. lect. univ. dr. Cosmin Cosmuţa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și au început după slujba de Te-Deum, ce a fost oficiată la catedrala din Turda cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril”. Potrivit protopopului Daniel Crișan, în cadrul discuțiilor s-a subliniat importanța personalității și slujirii marelui Ierarh Antim Ivireanul pesntru istoria Bisericii și a culturii românești.
„În persoana lui Antim Ivireanul s-au regăsit îngemănate viziunea omului de cultură, care a știut că un popor poate fi respectat în istorie doar dacă își cultivă și își iubește limba și sufletul, dar și curajul ierarhului patriot, care și-a pecetluit iubirea de neam prin însăși moartea sa martirică”, a spus protopopul de Turda, Daniel Crișan.
Preoții Protopopiatului Turda au rememorat şi au aflat greutățile cu care s-a confruntat Sfântul Ierarh Antim Ivireanu și cum și-a dus la îndeplinire misiunea pe care a avut-o, de slujitor al lui Hristos, fiind îndemnați să-i urmeze exemplul.
„Noi, ca preoți, ca și creștini slujitori la altar trebuie să urmăm exemplul de credință și de iubire jertfelnică a acestui mare Sfânt”, a concluzionat protopopul Daniel Crișan.
Conferințele preoţeşti de toamnă organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, de două ori pe an, au ca scop dinamizarea activităților pastoral-misionare pe care preoții le desfășoară în parohii.