Conferință preoțească la Câmpina

Un articol de: Ioan Bușagă - 17 Mai 2018

Clericii din protopopiatele Câmpina și Vălenii de Munte, ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, de la parohii și mănăstiri, din instituțiile de învățământ, medicale și cimitire de stat, din cadrul MAI și MApN, s-au întrunit miercuri, 16 mai, la Câmpina, pentru Conferința pastoral-misionară de primăvară. Întrunirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

Sesiunea de la Câmpina a Conferinței pastoral-misionare de primăvară, dedicată Anului omagial al unității de credință și de neam, a fost precedată de Sfânta Liturghie, să­vârșită la biserica Parohiei ­„Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Câmpina, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre înțelesurile teologice ale Evangheliei zilei, subliniind necesitatea mărturisirii credinței celei adevărate.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ștefan Georgian Panait a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Plopu, Protoieria Ploiești Nord.

Lucrările întrunirii pastorale au continuat la „Casa Tineretului” din Câmpina. În deschidere, PS Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulat „2018 - Anul omagial al unității de credință și de neam”. În continuare, Episcopul-vicar patriarhal a vorbit și despre lucrarea Bisericii la promovarea conștiin­ței naționale a poporului român și la făurirea statului român unitar modern. „Dincolo de acțiunile coerente ale ierarhilor, ale călugărilor cărturari care au cultivat o civilizație și o cultură românească creștină profundă, ce a promovat ideea originii comune de neam, a unității de credință, de limbă, de cultură, Biserica în mod tăcut și neobservat în fiecare sat, în fiecare schit a lucrat zi de zi pentru consolidarea acestei conștiințe care a fost încununată la 1 decembrie 1918 prin actul unirii românilor într-un singur stat național unitar”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Sesiunea a continuat cu prezentarea de către pr. lect. dr. Petre Sperlea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a comunicării „Cele mai emblematice biserici din Arhiepiscopia Bucureștilor zidite în perioada 1918-2018”.

Pr. prof. dr. Mihail-Simion Săsăujan, de la Facultatea „Justinian Patriarhul”, a prezentat comunicarea „Cele mai semnificative instituții educaționale din Arhiepiscopia Bucureștilor edificate în perioada 1918-2018”. Au fost menționate instituțiile educa­ționale teologice superioare, secundare (seminariale), dar și laice, profesorii de renume care au profesat, pilde de preoți, evidențiind rolul pastoral-misionar pe care l-au împlinit, mai ales în perioada regimului comunist.

 „Este foarte important că ne întâlnim, că slujim împreună, ascultăm împreună și că ne arătăm unitatea, iar pentru aceasta mulțumim lui Dumnezeu”, a spus pr. Grigore Melnic, protoiereu al Protopopiatului Câmpina. „Această conferință este una importantă pentru noi, slujitorii Bisericii, deoarece înțelegem lucrarea Bisericii din trecut, pe care o actualizăm în aceste vremuri secularizate în care trăim”, a precizat pr. Mihail Peneș, protoiereu al Protopopiatului Vălenii de Munte.

La finalul conferinței, fiecare participant a primit în dar mai multe volume din partea Prea­fericitului Părinte Patriarh ­Daniel.