Conferință preoțească la Târgu Mureș, în anul Centenarului
Luni, 12 noiembrie, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul preoților din cele cinci protopopiate din cuprinsul județului Mureș, cu prilejul conferinței pastoral-misionare de toamnă. În contextul celebrării Centenarului Marii Uniri, întrunirea s-a desfășurat sub genericul „Contribuția slujitorilor Bisericii la realizarea Marii Uniri. Conștiință și responsabilitate”.
Evenimentul a început cu slujba de Te-Deum, oficiată în Catedrala mare din Târgu-Mureș, de către IPS Arhiepiscop Irineu. Lucrările conferinței s-au desfășurat la Casa de cultură „Mihai Eminescu” din municipiu, unde părintele Cătălin Maier, preot al Parohiei Târgu-Mureș VI, a susținut un referat cu privire la tema întrunirii.
În continuare, ierarhul le-a adresat un cuvânt duhovnicesc preoților din cadrul protopopiatelor din cuprinsul județului Mureș: „Noi, toți românii, avem datoria sfântă să păstrăm și să multiplicăm zestrea noastră spirituală și materială și să lucrăm cu hărnicie pentru a lăsa generațiilor viitoare o țară unită, stăpână pe pământul său, educată, prosperă și cu identitate proprie românească. Pentru apărarea independenței și suveranității patriei, a granițelor sale și pentru întărirea unității de cuget și de simțire a neamului românesc, se cer credință tare în Dumnezeu și iubire jertfelnică pentru glia străbună, virtuți care i-au împodobit pe vrednicii noștri înaintași”.
La final, după încheierea lucrărilor conferinței, artiștii Ansamblului Folcloric profesionist „Mureșul”, respectiv Narcisa, Teodor și Teodora Țogorean, Dorina Oprea, Leontina Pop, Dorina Grad și Maria Sîntean Faghiura, și Corala „Laudate Dominum” a preoților Protopopiatului Ortodox Târgu-Mureș au susținut un recital de cântece patriotice, în semn de prețuire față de înaintașii care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.