Conferinţă preoţească la Tulcea

Data: 07 Octombrie 2010

Marţi, 5 octombrie, s-au desfăşurat în Biserica "Buna Vestire" din Tulcea lucrările Conferinţei preoţeşti administrative lunare din Protopopiatul Tulcea.

Lucrările au fost prezidate de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. După cuvântul de deschidere al Preasfinţiei Sale, părintele Viorel Trofim de la Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" din Tulcea a prezentat referatul "Pelerinajul creştin – metodă de pastoraţie colectivă", legat de pelerinajele organizate în această lună de sărbătorile Sfintei Parascheva la Iaşi şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie la Bucureşti. Totodată, au fost discutate şi alte probleme de interes general administrativ, bisericesc şi misionar, cum ar fi problema inventarelor parohiale, a intabulării terenurilor proprietate a parohiilor, debitele faţă de Centrul Eparhial. (Alexandru Chituţă)